Un studiu realizat de cercetătorii germani privind bunăstarea parentală (sau lipsa acesteia) a devenit subiect de știre în întreaga lume.
Nu este prima dată când un studiu a făcut valuri pentru a demonstra că cei fără copii sunt mai fericiți decât cei cu copii. De această dată, cercetătorii au găsit un titlu care atrage corelări.
Conform CNN, „Potrivit unui studiu recent, scăderea gradului de fericire cu care se confruntă părinții după nașterea primului copil a fost mai mare decât în cazul șomajului, divorțului sau morții unui partener”.
Wow! A avea un copil este mai grav decât a pierde persoana pe care o iubești cel mai mult? Se pare că s-a tras concluzia conform căreia acțiunea de a da viață unui copil este o experiență mai traumatizantă decât moartea partenerului!
Asta nu a fost tot. Cei de la CNN au menționat, mai târziu, într-un articol, că rezultatele au fost mai nuanțate: „Autorii au spus că nu se axau pe ceea ce îi face pe părinți fericiți sau nefericiți – ei se gândeau în mod special la motivul pentru care, deși majoritatea cuplurilor germane spun că ar dori să aibă doi copii, se opresc, totuși, după primul.
Myrskyla a spus că „în ciuda nefericirii ce apare după prima naștere a unui copil, a-l avea pe al doilea crește, în general, gradul de fericire dintr-o familie.”
Așadar, nefericirea intervine după nașterea primului copil, dar la cel de-al doilea crește considerabil gradul de fericire.
De ce se întâmplă acest lucru?
Povești confuze ca acestea despre nefericirea părinților au câștigat teren în mass-media odată cu studiul făcut de Daniel Kahneman, câștigător al Premiului Nobel în anul 2004, privind 900 de femei care lucrează în Texas. Un tabel din studiul publicat lasă cititorul să creadă că petrecerea timpului cu copiii face ca participanții la studiu să fie doar puțin mai fericiți decât în cazul în care ar merge la muncă, și să fie mai puțin mulțumiți decât în cazul în care s-ar uita la televizor și ar face curățenie. Studii ca acestea care corelează fericirea cu rapoartele de cercetare făcute pe subiecți umani au făcut ca Newsweek să citeze psihologi care credeau că părinții „sunt mai fericiți făcând cumpărături sau chiar dormind, decât petrecând timpul cu copiii lor.”
Criticii au remarcat că autorii celor mai multe astfel de studii nu au vrut să spună că a avea copii cauzează nefericirea părinților, dar titlurile sunt adesea scrise în acest mod. Rachel Margolis, coautor al unui asemenea studiu, a confirmat pentru Greater Good că cercetarea ei nu a avut ca scop măsurarea fericirii părinților și a adăugat: „Am descoperit că gradul de fericire crește chiar înainte de a avea un copil, scade imediat după ce ai născut și apoi, în general, ajungi până la nivelul la care erai înainte de naștere.”
Cercetarea doctorandului Sonja Lyubomirsky și a colegilor săi despre fericirea umană sugerează că știrile reale sunt mult mai puțin inflamatorii. Dr. Lyubomirsky a scris pentru Psychology Today despre miturile comune legate de fericire, și în Time Magazine, rezumând cercetările sale despre fericirea parentală.
„Analiza noastră a arătat că anumite tipuri de părinți (de exemplu părinții tineri și părinții cu copii mici) sunt deosebit de nefericiți, în timp ce alte tipuri (de exemplu, tați, părinți căsătoriți și părinți ai căror copii au crescut și au plecat de acasă) prezintă o satisfacție deosebită, fericire sau un adevărat sens al vieții. Cu alte cuvinte, ideea de a avea copii poate influența gradul de fericire în funcție de mai mulți factori, inclusiv vârsta, starea civilă, venitul și sprijinul social, precum și cazul în care copiii noștri trăiesc cu noi sub același acoperiș și au un temperament dificil. Chiar și faptul că noi înșine am fost ferm atașați de părinți reprezintă un factor.”
„De exemplu, în propria cercetare cu un eșantion mare de adulți din S.U.A., echipa mea a constatat că, în comparație cu părinții mai în vârstă, părinții cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani erau mai puțin mulțumiți de viața lor decât contrapartea lor fără copii. Cu toate acestea, toate tipurile de părinți au raportat că viața lor are mai mult sens, sugerând că răsplata părinților poate fi mai inefabilă decât suișurile și coborâșurile de zi cu zi ale vieții. Unii ar putea susține că părinții se auto-amăgesc: prin sacrificarea timpului, a banilor și a propriei individualități pentru a putea fi părinți, se auto-conving, desigur, că proprii lor copii îi fac fericiți. Pentru a exclude această explicație, am decis să măsuram într-un mod discret experiențele actuale ale părinților în ceea ce privește experiența parentală. Părinții luați la întâmplare pe parcursul zilei au raportat mai multe emoții pozitive decât cei care nu aveau copii, iar părinții au raportat mai multe emoții și sensuri pozitive atunci când au avut grijă de copii decât atunci când făceau alte activități, cum ar fi mersul la serviciu sau mâncatul propriu-zis.”
Titlul „Părinții raportează mai multe emoții pozitive decât non-părinții; vârsta, venitul, starea civilă sunt alți factori” nu este un titlu tocmai atrăgător. Anul trecut, Centrul de Cercetare Economică și Politică a tras aceleași concluzii despre „suișurile și coborâșurile” părinților. Sondajele Pew Research sugerează că fericirea părintească este, de asemenea, corelată cu modul în care părinții își evaluează propria lor experiență parentală.
Cercetarea realizată de Dr. Lyubomirsky identifică, de asemenea, câteva întrebări pertinente care au rămas fără răspuns în raportarea alarmantă asupra acestui subiect: Cum putem evalua fericirea? Cum diferă aceasta de satisfacția vieții și cum este fericirea conectată la sensul general pe care îl găsim în viața noastră de zi cu zi?
Acestea sunt întrebări la care părinții se întorc adesea și pe care le sfidează ușor, rezumându-le într-un studiu de cercetare. Ei se luptă adesea cu alegerile pe care le-au făcut și cântăresc impactul deciziilor lor după câțiva ani, dar marea majoritate a raportat un anumit nivel de împlinire în rolul de părinte. Acest titlu nu este la fel de atractiv, dar ar putea fi mai corect decât utilizarea corelației-drept-cauzalitate pentru a produce știri.
