Acasă Sanatate Plasturele din țesut uman care regenerează inima, cea mai recentă invenţie a...

Plasturele din țesut uman care regenerează inima, cea mai recentă invenţie a oamenilor de ştiinţă din Marea Britanie

Un plasture special ce ar putea salva de la moarte numeroase victime ale unui infarct, este cea mai recentă invenţie a oamenilor de ştiinţă din Marea Britanie.

Reprezentanţi ai Britsh Heart Foundation au declarat că respectivii plasturi, obţinuţi prin cultura în laborator, contribuie la repararea inimilor care au suferit deteriorări, şi ar putea ca în viitor să devină un tratament cardiac accesibil.

Acest tip de plasture cu ţesut cardiac are o mărime de 3 cm X 2 cm şi este constituit din aproximativ 50 de milioane de celule stem umane, acestea fiind programate să devină celule musculare cardiace perfect funcţionale.

Potrivit experţilor, unul sau mai mulţi astfel de plasturi ar putea fi implantaţi în viitor pe inimile pacienţilor cu istoric de infarcturi, cu scopul de a preveni recidivele şi chiar de a inversa procesul de degradare a inimii. Plasturele cu ţesut uman furnizează sprijin muşchiului afectat şi ajută la o pompare mai eficientă a sângelui. Tot prin intermediul plasturelui, anumite substanțe chimice sunt eliberate, stimulând regenerarea şi repararea celulelor cardiace afectate.

Testele de laborator au dezvăluit că aceşti plasturi încep sa ‘bată’ precum o inimă la numai trei zile de la implantare, imitând țesutul cardiac al adultului după o lună.

Teste clinice pe oameni vor fi întreprinse în următorii doi ani.

„Într-o bună zi, sperăm ca aceşti plasturi cardiaci să fie adăugaţi pe lista de tratamente pe care medicii pot să le prescrie pacienţilor în mod obişnuit după un infarct”, a afirmat Richard Jabbour, medic la Centrul de Medicina Regenerativa administrat de BHF la Londra.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Când e prea târziu să schimbi firma de transport mobilă?

Uneori ai impresia că totul merge bine până când simți că „ceva scârțâie”. Schimbarea unei echipe de transport poate părea o decizie grea, mai...

Ceata salina în producție industrială: Soluție de curățare sau pericol ascuns pentru echipamente?

Te-ai întrebat vreodată dacă ceata salina din cabinele de testare industrială poate face mai mult rău decât bine? Eu am văzut cum, într-o fabrică...

De ce tot mai mulți aleg un cabinet stomatologic în Sector 2 București

Ți s-a întâmplat vreodată să-ți sune alarma dimineața, să bei repede o cafea și apoi să-ți amintești că ai programare la dentist? Da, acel...

Evita greșelile costisitoare: Ghidul complet pentru alegerea celei mai bune firme de mutări

Mutarea într-o locuință nouă sau schimbarea unui mobilier vechi poate părea o sarcină simplă, dar, în realitate, alegerea unei firme de mutări potrivite poate...

Tatuaje pe picioare pentru fete: idei stilate care îți pun personalitatea înse evidență

Când vine vorba de tatuaje, picioarele sunt una dintre cele mai versatíle și creative zone pe care le poți alege. Indiferent dacă vrei ceva...