Geneticienii americani iau poziţie referitor la modul în care cercetările lor sunt distorsionate de agenda politică a suprematiştilor albi. Aceştia atrag atenţia asupra însuşi conceptului de rasă, pe care îl identifică drept un “construct social”, şi nu un adevăr biologic.
De-a lungul vremii, genetica a fost un domeniu al ştiinţei utilizat în cel mai nefericit mod de cei aflaţi la putere. În secolul anterior, idealurile eugeniei au dus la sterilizarea forţată şi chiar uciderea a numeroşi oameni nevinovaţi. Naziştii lui Hitler doreau să obţină o rasă germanică pură, iar acum, în secolul 21, suprematiştii albi din SUA se întorc la vechile concepţii (eronate) cu privire la genetica umană.
Într-o încercare de a limpezi apele şi de a disocia ştiinţa autentică de propagandă şi manipulare, American Society of Human Genetics (ASHG) a ieşit cu o declaraţie comună prin care conceptul de “puritate rasială” este declarat un non-sens din punct de vedere ştiinţific.
ASHG are în total aproximativ 8000 de membri, alcătuind cea mai mare organizaţie de oameni de ştiinţă din domeniul geneticii umane. În declaraţia pe care au publicat-o, comunitatea foloseşte cuvinte precum “fals”, “discreditat” şi “distorsionat” pentru a descrie modul în care rasiştii din SUA înţeleg problema geneticii umane. În comunicatul menţionat. ASHG se pronunţă în mod categoric asupra conceptului de rasă, care, spun aceştia, este din punct de vedere ştiinţific greşit, omenirea nefiind separabilă în subcategorii diferenţiabile biologic.
“ Studiul geneticii umane dezminte vechiul concept al unor rase diferite de oameni, ca grupuri distincte şi separate în termeni biologici”, spune comunicatul.
Şi explicaţia este simplă: motivul pentru care nu există aşa ceva precum “puritate rasială” se datorează încrucişărilor genetice ale populaţiilor, rezultate ale valurilor periodice de migraţii din trecut. Dinamica populaţiilor a determinat apariţia unor linii de demarcaţie genetică foarte vagi între grupurile de populaţie ale planetei.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, ideea de “rasă” este un cosntruct social, şi nu există nici un argument bazat pe genetică pentru a vorbi despre superioritatea vreunui grup uman asupra altuia, conchid geneticienii ASHG.

