London Escorts sunderland escorts 1v1.lol unblocked yohoho 76 https://www.symbaloo.com/mix/yohoho?lang=EN yohoho https://www.symbaloo.com/mix/agariounblockedpvp https://yohoho-io.app/ https://www.symbaloo.com/mix/agariounblockedschool1?lang=EN
Wednesday, December 4, 2024
Acasă Tech Când arhitectura întâlneşte pasiunea pentru motoarele grafice, sau cum am fost teleportat...

Când arhitectura întâlneşte pasiunea pentru motoarele grafice, sau cum am fost teleportat de la Bucureşti la Brisbane

 

Un tânăr arhitect bucureştean pregăteşte de câţiva ani calea pentru viitorul prezentărilor arhitecturale: din pasiune pentru gaming şi ambiţie profesională, Tudor Gheorghe a pus bazele unui proiect inovativ cu impact internaţional, reu să traducă potenţialul extraordinar al jocului cu lumea virtuală într-o oportunitate serioasă de afaceri.

Când am intrat în studioul arhitectului Tudor Gheorghe, eram pregătit pentru o experienţă vizuală inedită, însă nu anticipasem pentru nici o clipă că odată montată pe capul meu, casca VR urma să mă răpească de-a dreptul şi să mă transporte în îndepărtate părţi ale lumii. Dar asta s-a întâmplat cu mine, şi pot spune nu m-am grăbit deloc să revin din minunata lume din care mi se dăduse ocazia să fac parte.

Cum să profiţi de pe urma unei crize economice

Pentru cei mai mulţi dintre noi, crizele economice sunt evenimente nefavorabile: există însă unele minţi inspirate care reuşesc ca în mijlocul celor mai dificile împrejurări economice să vadă oportunităţi unice. Este cazul lui Tudor, pe care criza economică începută în 2008 l-a găsit pe băncile Facultăţii de arhitectură Ion Mincu din Bucureşti, apoi angajat la diverse birouri de arhitectură, unde se confrunta cu probleme previzibile legate ritmul evoluţiei sale profesionale.

În aceste împrejurări nefavorabile, Tudor a avut o idee ingenioasă: fiind în general pasionat de tehnologie şi în mod special de grafica jocurilor, el a sesizat avantajele pe care dezvoltarea motoarelor grafice o poate aduce în domeniul arhitecturii. Ştiind că arhitecţii deja folosesc modele 3D pentru a genera proiectele CAD, Tudor a observat oportunitatea de a folosi motoarele grafice avansate pentru prezentări de arhitectură.

„În 2013 apăruseră motoare grafice puternice, cu un nivel de realism foarte ridicat, care depăşeseau deja capacitatea soft-urilor obişnuite ale arhitecţilor.  Asta m-a făcut să îmi imaginez cum ar fi să folosesc acele motoare grafice ca să dezvolt o scenă interactivă, pentru a naviga prin diverse construcţii, şi să aplic această tehnologie ca material de prezentare pentru clienţi”.

Deşi superiorii săi nu au fost impresionaţi de idee, nu a abandonat ideea, dimpotrivă: a renunţat la serviciul său,  a investit 20 de dolari într-o  subscripţie lunară pentru motorul grafic Unreal şi a început să lucreze la un proiectul experimental ce avea să-i deschidă drumul spre o galaxie de oportunităţi.

O lumină de la est

Folosind motorul grafic Unreal şi planurile arhitecturale ale unui faimos lăcaş de cult din Japonia, el a remodelat 3D întregul plan, pe care l-a randat, realizănd în final o prezentare cinematică impresionantă a respectivei clădiri. Această prezentare a fost împărtăşită pe forumul respectivului motor de căutare, cu succes imediat: publicul ţintă din spaţiul internaţional a  înţeles rapid potenţialul pe care îl are fuziunea dintre grafică avansată şi arhitectură.

La acel moment, o iniţiativă precum cea a lui Tudor era inedită, motiv pentru care a şi început să primească cereri de ofertă, reuşind astfel în scurt timp să dea naştere unei firme inovatoare: Collider Visuals.

Inovaţia e întotdeauna a face legătura între două tehnologii existente, într-un mod în care nu a mai fost făcut până atunci. Asta am facut cu Collider. N-ai cum sa inventezi ceva din nimic.

“Nu caut să am subalterni, caut să am rezultate

Startup-ul lui Tudor s-a dezvoltat la fel de repede cum a şi apărut: tranziţia de la angajat full-time la antreprenor full-time a fost aproape insesizabilă, fiindcă cererile au continuat să vină, iar posibilităţile  sale de a pune în practică idei au crescut constant. Perioada de dezvoltare stabilă şi numărul crescut de proiecte au determinat extinderea afacerii: a existat un punct de lucru, dar curând a devenit nepractic, fiindcă devenise  clar că oamenii pot lucra mai eficient în regim remote şi project-based, astfel că în prezent Collider colaborează cu mai mulţi profesionişti în cadrul proiectelor, unii dintre aceştia aflându-se chiar dincolo de graniţele ţării.

Media de vârstă a oamenilor care lucreză la Collider Visuals este de 25 ani, dar echipele variază, sau se modifică parţial, de la proiect la proiect. Acest regim de lucru i-a permis lui Tudor să observe câteva lucruri interesante despre diferenţa de generaţii în Romănia: “ Cei mai în vârstă, mai aproape de 30 de ani, tind să aibă mai multe bariere mentale, pe când cei aflaţi la începutul drumului profesional înţeleg mai bine potenţialul şi viitorul acestei tehnologii, şi asta îi stimulează pentru interesul propriu”, spune Tudor. “ Nu îţi impune nimeni să lucrezi în domeniul ăsta, e un domeniu în care alegi sinigur să lucrezi. Cred că există o cultură a fiecărei generaţii, iar celor mai tineri le place mai mult ce fac. Cred că există o cultură a fiecarei generaţii, iar cei mai tineri sunt în prezent mai ambiţioşi, mai responsabili şi educaţi faţă de generaţiile anterioare, ştiu ce vor”.

Mulţumită viziunii şi determinării lui Tudor, Collider s-a dezvoltat suficient în numai câţiva ani pentru a putea să desfăşoare concomitent numeroase proiecte în paralel, fără nici un compromis în calitatea produselor livrate.

Mi-am dat seama că formula clasică nu mai funcţionează: oamenii lucrează mult mai eficient pe taskuri specifice, în zona lor de confort,  şi fiecare firmă ar trebui să ştie ce funcţionează mai bine în interesul ei, cu atât mai mult în zona serviciilor.   

Cum funcţionează tehnologia VR în prezentările de arhitectură?

Într-un prezent al tehnologiilor în continuă dezvoltare şi expansiune, proiectele arhitecturale devin tot mai sofisticate şi complexe. Tehnologia VR deschide în acest context noi posibilităţi, cu care randările clasice şi animaţiile nu reuşesc să mai concureze.

Experienţa imersivă, dublată de cantitatea ridicată de informaţii pe care o poate încorpora realitatea virtuală, fac din vizualizările VR un instrument de marketing complet şi eficient.

 

Ruta VR Bucureşti-Brisbane

Collider Visuals este o companie specializată în servicii de vizualizare complete sub formă de aplicaţii VR, motiv pentru care clienţi săi din domeniul arhitecturii se împart în două categorii principale: pe de o parte se află dezvoltatorii imobiliari, pe de cealaltă parte agenţii de vânzare imobiliari.

Pentru cei dintâi, serviciile din ofertă au menirea de a convinge potenţialii investitori să dezvolte proiecte imobiliare, pe când în ceea ce priveşte agenţiile de vânzări, acestea au oportunitatea de a oferi potenţialilor cumpărători o experienţă imersivă ce poate genera vânzări. Însă de vânzări prin tehnologii Vrcu intermediari.

Astfel am fost la rândul  meu transportat într-un singur moment, dintr-un studiou bucureştean în oraşul Brisbane din Australia. Din clipa în care am montat headset-ul HTC Vive Pro am observat cum parchetul de sub picioarele mele se prefăcuse într-o marmură  a cărei răceală începeam să o presimt. Însă cel mai impresionant lucru pe care l-am sesizat era spaţiul efectiv în care fusesem transportat: din studioul nemobilat, fusesem proiectat într-un living spaţios, din mijlocul căruia puteam simţi în modul cel mai direct şi complet  sentimentul libertăţii de mişcare, dar şi lumina pătunzând în interior prin ferestrele mari ale terasei.

Am folosit imediat controllerul pentru a vedea imaginea panoramică de pe balcon, de unde puteam privi oraşul viu, cu clădirile sale înalte şi culori oceanice desfăşurându-se sub privirile mele. Cu doar o apăsare direcţionată de buton am putut aduce modificări la culoarea mobilierului, de la uşi la parchet sau pereţi. Am vizitat întreaga locuinţă şi am simţit că sunt cu adevărat prezent în spaţiul ce mi se oferea aproape tuturor simţurilor: după ce m-am întors în studio alături de Tudor am putut spune că înţeleg potenţialul deplin al tehnologiei VR.

Reperele succesului

Collider Visuals este un exemplu de start-up de succes cum nu sunt multe în România: începută ca un experiment curajos, afacerea a cunoscut o dezvoltare rapidă şi continuă. După cinci ani, Tudor Gheroghe a dobândit suficientă experienţă în afaceri pentru a înţelege mai bine unde se situează şi ce urmează să întreprindă pentru Collider: ultimele proiecte i-au permis să extindă aria sa de activitate dincolo de domeniul arhitecturii.

După ce a realizat un configurator auto pentru Mercedes, şi o simulare a experienţei de cumpărare în VR pentru Procter&Gamble, Collider Visuals îşi propune să aducă tehnologia VR în noi domenii de activitate.

În toate aceste domenii care se împletesc, aceasta este esenţa: immersive storytelling. Apartamentul pe care-l arăţi nu trebuie prezentat ca scopul principal al serviciului, ci povestea de acolo. Odata ce eşti investit emoţional într-o poveste, evident că te ataşezi emoţional şi de apartamentul în care aceasta se petrece. Ori deciziile sunt de cele mai mult luate în baza emoţiilor. De aceea vreau să pătrund mai mult într-o zonă creativă.

Un pas similar este deja făcut de HTC Vive şi Oculus Rift împreună cu faimosul regizor David Lynch, alături de care aceştia dezvoltă o versiune VR a clasicului Twin Peaks.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Știai că există sisteme de stingere pentru incendiu care detectează automat focul? Iată ce spun experții!

Tehnologia a schimbat modul în care ne trăim viețile, dar și sistemele de siguranță pe care le avem. Practic, în zilele noastre, există sisteme...

Descoperă tot ce trebuie să știi despre rampele auto

Dacă îți place să îi ajuți pe cei din jurul tău și totodată ai fost suficient de inspirat încât să te gândești la o...

Află tot ce trebuie să știi dacă ești în căutarea unor parcuri cu panouri fotovoltaice!

Dacă îți dorești un parc cu panouri fotovoltaice, poți fi încrezător că este o investiție foarte bună și o soluție inovatoare și durabilă pentru...

Descoperă 5 lucruri pe care este bine să le știi despre coșurile de fum

Toate prețurile aferente întreținerii unei locuințe au crescut considerabil în ultimul an, în contextul liberalizării pieței de energie electrică, precum și în contextul războiului...

Descopera informatiile de care ai nevoie inainte de a-ti face un tatuaj!

Tatuajele sunt la moda inca din trecut si nu se demondeaza daca sunt lucrate frumos, iar modelele alese sunt potrivite persoanei si o reprezinta! Fie...