Monday, September 25, 2023
Acasă Societate Despre dragostea de pe internet. Cu ce ne putem confrunta și la...

Despre dragostea de pe internet. Cu ce ne putem confrunta și la ce trebuie să avem grijă

Deși trăim în era internetului și știm bine faptul că putem face absolut orice în mediul online, specialiștii ne sfătuiesc să avem mare grijă în ceea ce privește platformele de dating și la cei cu care formăm legături afective în spațiul virtual.

„Am prietene care au accesat acest gen de site-uri, chiar una dintre ele și-a găsit jumătatea. A avut noroc. Este și azi cu el, sunt deja de câțiva ani împreună, și-au întemeiat o familie”, a declarat o tânără.

„Fiind tinere și fără experiență, mai ales fetele, intră foarte ușor în jocul unor pedofili sau al unor persoane rău intenționate, pentru că acele persoane sunt niște persoane mature, care știu deja ce așteptări are tânăra și îi oferă exact ce acea tânără așteaptă. Este de fapt un joc care să o atragă într-o lume a prostituției sau pur și simplu să fie violată, agresată, șantajată ulterior. Nu contestăm că aceste site-uri sunt foarte utile și multe persoane și-au găsit perechea cautând pe aceste site-uri. Aștepți, nu te grăbești, nici celalalt nu ar trebui să se grăbească să se întâlnească, iar întâlnirea să fie intr-un loc public, într-un loc sigur, iar alte persoane din familie sau prieteni să știe unde ești și să știe că te-ai întâlnit cu o persoană de pe un site”, a menționat psihologul Keren Rosner.

„Este de ajuns să se afișeze o persoană care să ofere și fata, în necunoștință de cauză, care nu are suficientă informație, suficientă experiență de viață, să fie ușor ademenită”, a menționat o tânără.

„Nu știi ce formă de validare ar avea pe profilul omului. Nu poți să verifici un istoric al lor. Mai degrabă, mergi pe un site de social media unde măcar știi că e un cunoscut al unui alt cunoscut”, a declarat o altă fată.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Descoperă tot ce trebuie să știi despre rampele auto

Dacă îți place să îi ajuți pe cei din jurul tău și totodată ai fost suficient de inspirat încât să te gândești la o...

Află tot ce trebuie să știi dacă ești în căutarea unor parcuri cu panouri fotovoltaice!

Dacă îți dorești un parc cu panouri fotovoltaice, poți fi încrezător că este o investiție foarte bună și o soluție inovatoare și durabilă pentru...

Descoperă 5 lucruri pe care este bine să le știi despre coșurile de fum

Toate prețurile aferente întreținerii unei locuințe au crescut considerabil în ultimul an, în contextul liberalizării pieței de energie electrică, precum și în contextul războiului...

Descopera informatiile de care ai nevoie inainte de a-ti face un tatuaj!

Tatuajele sunt la moda inca din trecut si nu se demondeaza daca sunt lucrate frumos, iar modelele alese sunt potrivite persoanei si o reprezinta! Fie...

Tot ce trebuie sa stim despre un implant dentar. Afla informatii utile de la specialisti

Daca te afli in situatia in care ai pierdut un dinte, atunci mergi cat mai repede la medicul dentist. In felul acesta vei evita...