Linda Graham examinează neuroștiința furiei și, deși este o abilitate necesară pentru supraviețuire, cheia este aceea de a face distincția între furia sănătoasă și cea nesănătoasă.
Este important să înțelegem că furia este un răspuns fiziologic de supraviețuire, foarte bine programat. Ne putem înfuria chiar imediat după naștere – pentru că așa am supraviețuit individual și ca specie. Furia se revarsă imediat din corpul amigdalian atunci când ne simțim amenințați, la fel ca frica, adesea ca răspuns la aceeași amenințare. Această accelerare a răspunsului de tip „luptă” sau „fugi” este ceea ce ne face corpul să se miște foarte, foarte repede pentru a ne proteja propria viață, a rudelor sau a tribului.
Furia este la fel de necesară vieții noastre ca și respirația, mâncarea și dragostea. (Atât furia cât și frica susținută accelerează eliberarea hormonului de stres numit cortizol care duce la creșterea riscului atacurilor de cord, accidentelor vasculare cerebrale, bolilor gastro-intestinale, precum și la un compromis constant al sistemului imunitar care conduce la mai multe răceli, gripă, dureri de cap si mai puțină protecție împotriva cancerului. Cercetările au legat furia susținută de creșterea riscurilor, de luarea de decizii proaste, precum și de abuzul de substanțe). Experimentăm accelerarea fiziologică a furiei ca răspuns la pericol sau amenințare, ca pe o emoție deplină în momentul în care se leagă de percepțiile și interpretările experienței noastre, semnalând o încălcare percepută a unei limite sau o lipsă de respect percepută ca atare sau o nedreptate percepută sau o persecuție. Percepția poate fi exactă sau inexactă, dar alimentarea furiei se bazează pe percepțiile noastre, care nu se află în declanșatorii externi.
Nu ceea ce fac oamenii ne înfurie, ci ceea ce ne spunem noi despre ceea ce au făcut – Marshall Rosenberg
Cele două probleme principale cu furia ca emoție sunt:
- furia explozivă, scăpată de sub control sau temperamentele noastre deturnând judecata noastră corectă sau o criză în toată regula, scurt circuitând funcționarea conștientă a creierului nostru cu totul;
- furia reprimată, nepercepută, negândită, supraviețuirea bazându-se pe împăcare sau satisfacere care poate conduce la sacrificiu de sine, auto-sabotaj, auto-învinuire.
În primul caz, furia este sub-reglementată din cauza insuficientei gestionări a creierului superior (mai exact, cortexul pre-frontal care susține cea mai mare parte a sarcinii de reglare a corpului amigdalian). Furia apare în mod natural, spontan, semnalându-ne nouă și altora faptul că ceva important se întâmplă. „Fiți atenți!” Dar atunci furia continuă neverificată, adesea alimentată de amintiri și credințe provenite de la rănile din trecut ale corpului sau ale psihicului nostru.
Ieșirile din tipar pot face ca oamenii să-și piardă capul uneori, precum și eficacitatea. – William Arthur Ward
În al doilea caz, furia este supra-reglementată din cauza surplusului de gestionare a creierului superior. Când furia se ivește în mod natural și spontan, ea este rapid compartimentată sau disociată pentru a nu ofensa pe cineva, pentru a nu ne pune în pericol sau pentru a nu ne face probleme, adesea foarte înțelept la momentul respectiv. De-a lungul timpului, devierea mâniei poate fi atât de rapidă, încât nu mai simțim mânia ca emoție, deși, desigur, activarea acesteia în corpurile noastre încă are loc. Uneori reprimarea mâniei poate fi atât de puternică, încât și toate celelalte emoții sunt negate. Sfârșim prin a nu mai simți nimic, sentimentele noastre se aplatizează – „depresia este furia întoarsă spre interior” (Iată de ce acțiunea de a ajuta oamenii să intre în contact cu propria lor furie și să o exprime în mod adecvat poate fi un mijloc foarte bun de a-i scoate din depresie).
Deoarece toate emoțiile sunt semnale fiziologice de a atrage atenția și de a purta cu ele tendințe de adaptare, sub-reglementarea sau supra-reglementarea furiei implică faptul că este posibilă o reglare adecvată a furiei, și este ceea ce învățăm aici. În cartea sa, „Dansul furiei”, Dr. Harriet Lerner vorbește despre primul fel de furie – exploziv – care ne etichtează ca niște persoane nesuferite. Și cel de-al doilea fel de mânie – reprimat –care ne determină să ne trăim viața ca preșul de la ușă. Ea sugerează că există o a treia modalitate de a exprima furia: să canalizăm energia furiei în fermitate, asertivitate, claritate și să fim neobosiți în urmărirea cauzelor, până când limitele, nevoile și drepturile noastre sunt respectate.
Această a treia opțiune – de furie care își găsește curajul de a insista, cu îndemânare și în mod adecvat, asupra schimbării – se poate petrece, de fapt, când cortexul pre-frontal – centrul executiv al creierului – rămâne conectat îndeajuns de mult și de puternic pentru a gestiona valurile de energie din corp pe care le experimentăm ca furie, încetinindu-ne destul de mult (de unde zicala de a număra până la zece) – pentru a controla furia, pentru a nu o mai hrăni și a o canaliza într-o acțiune adecvată, bine gândită. Poate că ați experimentat în propriile relații intime și familiale, o dorință serioasă ca cei apropiați să vă respecte nevoile – de somn, pentru o perioadă îndelungată; limitele dumneavoastră – ce muzică sau emisiune TV sunteți dispuși să ascultați după ora 23 și ce nu; drepturile dumneavoastră – să vă exprimați propria părere în legătură cu cariera, finanțele, vacanțele cu rudele, și să fiți înțeleși, prețuiți, și chiar contraziși.
Furia sănătoasă ne cere să ne definim și să fim cei mai buni experți în ceea ce privește valorile, prioritățile și dorințele care nu pot fi negociabile sub presiunea relațiilor. Ea ne cere să ne schimbăm rolul în modelele de relație din care izvorăște furia noastră. Furia sănătoasă necesită auto-concentrare, astfel încât să putem observa și să ne schimbăm rolul în modelele care ne țin blocați, mai degrabă decât să ne risipim energia în încercarea de a schimba o persoană care nu-și dorește să se schimbe. – Harriet Lerner
Furia este atât de legată de percepțiile noastre despre nedreptate, lipsă de respect, discriminare, umilință, persecuție, încât ne obligă să ne aplecăm asupra puterii vărului ei apropiat – rușinea – pentru a hrăni răspunsul furiei. Desigur, furia se înalță prin propria fierbere. Ea este bine programată în punerea în mișcare a corpului – pentru luptă sau chiar pentru a fugi ca să lupți cu altă ocazie. Rușinea este un răspuns învățat, condiționat în timp în emisfera dreaptă a cortexului prin experiențele noastre în relațiile personale și sociale. Emisfera dreaptă are o tendință de negativitate încorporată față de anxietate, rușine și depresie, astfel încât tot ceea ce învățăm mai devreme despre valoarea și respectul de sine poate codifica negativ circuitele neuronale punând bazele comportamentelor automate de neîncredere în sine și ură de sine. Rușinea, ca experiență primară, poate declanșa furia ca o emoție secundară pentru a ne proteja de senzația de rușine insuportabilă. Furia este adesea destul de justificată; este, de asemenea, destul de des o forță care reacționează asupra unei răni mai profunde, a fricii, a nevoii nesatisfăcute sau a rușinii.
Ne simțim mai împuterniciți să simțim furie decât rușine. Mintea-corp poate învăța să ne protejeze de rușine fiind conștientă de furie, dar nu și de motivul rușinii de care ne protejează prin furie. Mânia sau conflictul la locul de muncă sunt adesea un semnal care necesită o schimbare drastică și acolo. Atunci când nevoile întregului – corectitudinea în politicile de promovare, termenele rezonabile pentru proiectele de echipă, recursul adecvat la plângeri – sunt neglijate, ignorate, chiar încălcate, furia exprimă o urgență, ceva trebuie abordat, ACUM. Dacă această urgență poate fi recunoscută de către autorități, furia poate funcționa mai degrabă ca un semnal pentru a deschide mințile, în loc să le închidă, și de a lucra, astfel, creativ, colaborativ, productiv spre binele întregii întreprinderi. Această luptă pentru noi înșine este ceea ce vrem să surprindem și să recanalizăm în scopul binelui comun. Există întotdeauna multe lucruri care stârnesc furia în ceea ce privește condiția umană, în noi înșine și în oamenii și cauzele apropiate și dragi nouă: colapsul financiar și corupția, amenințările care înrăutățesc mediul, sifonarea resurselor pentru educație și sănătate în mlaștina nesfârșită a forțelor armate. Când ne putem canaliza furia în beneficiul comunității – gândind la nivel global, acționând la nivel local – insistând asupra programelor de reciclare la locurile noastre de muncă, investind în campanii pentru restaurarea muzicii și artelor în școlile locale, transformăm furia în acțiune pentru binele comun.
Mânia poate fi smintită și absurdă: te poți supăra pe nedrept, dar nu te revolți decât atunci când de fapt ai dreptate. – Victor Hugo
Atunci când schimbarea social-politică este blocată, atunci se dezvoltă resentimentele și furia erupe. Cu toții am văzut revoltele rasiale și protestele politice, pe viu sau în mass-media. Cei mai înțelepți lideri din toate timpurile au avut viziunea și curajul de a canaliza furia și amenințarea cu violența într-o forță de neoprit pentru a pune capăt opresiunii – sfârșitului Jim Crow, sfârșitul apartheid-ului, obținerea dreptului la vot pentru femei, eliberarea Indiei de sub domnia britanică.
Dr. Agnete Fischer, profesor de psihologie la Universitatea din Amsterdam, are un punct de vedere interesant asupra furiei. Ea susține următoarele: cu cât o cultură are mai multe cuvinte pentru a numi nuanțele furiei – iritare, enervare, îmbufnare, a fi scos din sărite, urzicare, frustrare, supărare, indignare, necăjire, ranchiună, mânie, turbare, oțărâre, ultragiere, nervozitate, a fi scos din minți, agitație, fumegare, clocotire, înfierbântare, a face spume la gură, negru de supărare, incendiere, ofensare – cu atât avem mai multe instrumente de a îndrepta furia în direcții mai degrabă constructive decât distructive. Cu cât avem mai multe instrumente de a canaliza toate nuanțele într-o furie mai degrabă sănătoasă decât una nesănătoasă, cu atât suntem mai împuterniciți, cu atât mai curajoși putem fi să canalizăm semnalul furiei în preludiul unei schimbări productive.
