Tehnologia blockchain este în plină dezvoltare şi nu pare să se oprească prea curând, aşa că dacă ai iniţiativă şi poftă de învăţare, poţi avea o carieră foarte profitabilă în viitor ca programator blockchain.
Momentul de faţă nu diferă prea mult de primele zile ale internetului, când IT-iştii care au văzut potenţialul de dezvoltare a programării web au descoperit opoprtunităţi noi de creştere, ce le-au adus în scurt timp venituri impresionante.
Ce ai nevoie să înveți pentru a avea un loc în acest viitor și de unde să începi?
Care este potenţialul blockchain?
Atunci când majoritatea oamenilor spun “blockchain”, se gândesc imediat la Bitcoin. Cu toate acestea, există o mare diferență, după cum arată următoarele grafice Google Trend furnizate de Makeusof.com.
Aceasta este tendința de căutare din ultimii doi ani pentru “Bitcoin”.
Următoarea diagramă indică tendința de căutare pentru “blockchain” în aceeași perioadă.
Din cele două diagrame se poate constata faptul că ambele căutări au cunoscut un interes extraordinar în ultima jumătate a anului 2017, dar după ce creșterea abruptă a prețului pentru Bitcoins a început să scadă, interesul s-a diminuat.
În prezent, interesul pentru blockchain rămâne mai mare decât la sfârșitul anului 2017 și va continua, probabil, să crească pe măsură ce apar noi tendinţe de dezvoltare. Este importan de precizat că diferența dintre Bitcoin și blockchain este semnificativă: Bitcoin este doar o aplicare inițială a tehnologiei blockchain, dar adevăratul protagonist, indiferent ce se întâmplă cu Bitcoin, este blockchain.
Cererea masivă pentru programatori blockchain
Tehnologia blockchain este atât de nouă, încât universitățile nu au reușit să o asimileze în programul universitar. Din acest motiv, companiile care doresc să dezvolte tehnologii de tip blockchain se îndreaptă spre talentul freelancerilor. Dovada acestui fenomen vine dinspre raportul Upwork din primul trimestru al anului 2018. Potrivit Upwork, creșterea cererii pentru oameni competenţi în blockchain a fost exponențială:
“Creşterea cererii a depasit 2.000% pentru trei trimestre la rând pe Upwork.com, iar în primul trimestru s-a înregistrat o creştere de peste 6000%, devenind astfel cea mai rapidă creştere de pe site”.
Gartner estimează că “valoarea adăugată” a blockchain va depăși 3.1 trilioane de dolari în următorii doisprezece ani. IBM s-a aflat în vârful celor mai importante iniţiative de dezvoltare blockchain, operând diverse proiecte pilot. La începutul anului 2017, compania a realizat un sondaj între 200 de lideri guvernamentali din 16 țări și a constatat că 9 din 10 dintre aceștia au declarat că intenționează să investească într-un anumit aspect al utilizării blockchain în cadrul activităţilor guvernamentale.
Cum poţi deveni un bun programator blockchain?
Potrivit Coindesk, creșterea interesului în blockchain se traduce direct într-o creștere constantă a apariţiei de noi locuri de muncă. Asta înseamnă că beneficiile financiare pentru abilitatăţile blockchain sunt enorme. Glassdoor raportează că salariul mediu în SUA pentru un programator blockchain este cuprins între 138.000 și 152.000 de dolari, începând din mai 2017.
Abilitatea de programare în blockchain
Dacă speri să pătrunzi în acest domeniu aflat în plină expansiune, următoarea întrebare evidentă este: de ce competențe ai nevoie pentru a ateriza într-unul dintre aceste locuri de muncă avantajoase?
Următorii pași depind de locul în care te afli deja cu setul tău de competențe, fiindcă programarea blockchain nu este locul de unde poţi începe să înveţi. Vei avea nevoie să cunoşti o serie de elemente fundamentale ale științelor informatice – și încă bine – pentru a avea succes în blockchain.
Să nu uităm că Bitcoin a fost programat cu C ++, sau că Ethereum utilizează C ++ și Python. Alte aplicații populare ale blockchain acceptă Java, Python, NodeJS și C #. Toate acestea sunt limbaje de programare fundamentale, care te vor face un programator mult dorit în întreaga industrie de tehnologie, nu numai în blockchain.
Asta înseamnă că dacă te afli încă la liceu şi ai un interes pentru tehnologie şi programare în viitoarea ta carieră, atunci vrei să obţii o licenţă în informatică.
Cam aşa arată un plan de dezvoltare a abilităţilor unui programator:
- Învaţă elementele de bază ale informaticii şi programării;
- Concentrează-te pe competenţe de reţelistică şi securitate a reţelelor;
- Învaţă tehnologiile web esenţiale precum HTML5, CSS3, Javascript și aplicații full stack;
- Aprofundează modul de funcţionare al blockchain;
- Dezvoltă-ţi propriile abilităţi de programare prin cursuri online sau universitare.
Poate fi dificil să înțelegi din punct de vedere conceptual cum o tehnologie este lipsită de un set specific de limbaje de programare pe care trebuie să înveți să le folosești. Frumusețea blockchain constă în faptul că este mai mult un framework decât o tehnologie propriu-zisă: blockchain reprezintă modul în care tranzacțiile sunt comunicate printr-o rețea distribuită, descentralizată, în locul uneia centralizate.